luni, 20 iunie 2011

Nessebar, Bulgaria – raiul golfuletelor romantice si al bisericilor

Cel mai fin nisip de pe litoralul Marii Negre, vecinatatea cu orasul istoric, casele albe cu acoperis rosu, presarate cu flori si numeroase biserici cu arhitectura diversa impresioneaza cu siguranta pe oricine.

Nessebar este un oras si statiune turistica in regiunea Burgas din Bulgaria, situat la circa 120 km sud de Balcic. Este amplasat pe o peninsula lunga de 850 m si lata de 350 m, in care se ajunge printr-un istm. In timpul existentei sale indelungate, si-a pierdut 1/3 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apa, la 80 de metri distanta de tarm, inca se pot vedea ramasitele zidurilor fortaretei. In prezent se afla conservat doar zidul de vest cu poarta, care apara orasul de continent.


Nessebar este unul dintre cele mai vechi orase din Europa, construit pe vechile ruine ale asezarii trace Mesambria. Legenda spune ca un trac, pe nume Melsas, ar fi pus bazele asezarii ce avea sa ii poarte numele peste milenii. Numita initial de catre traci Melsambria sau Messambria ("bria" fiind termenul trac pentru asezare iar Melsas/Messas - numele fondatorului), asezarea a fost ocupata de dorieni in secolul al VI-lea, perioada in care vechii greci incepusera sa se aventureze in tinuturile razboinicilor fara nume, cu steaguri impodobite cu cranii de lup, de la sud si nord de Dunare.

Este si perioada in care asezarea incepe sa se dezvolte vertiginos. Apar primele ziduri trainice de aparare, temple (cel mai mare fiind cel dedicat lui Apollo, patronul antic al Nessebarului), gimnaziile, teatrele si chiar cartiere rezidentiale pentru elenii de origine nobila. Trei secole mai tarziu, Messambria isi batea propriile drahme de aur si avea legaturi economice cu toate marile cetati-porturi din Marea Neagra, Marea Egee si Mediterana.


Un important moment in istoria asezarii l-a reprezentat scindarea Imperiului Roman si trecerea Messemvriei in administratia Constantinopolui bizantin. Crestinismul este introdus ca religie oficiala iar arhitectii de varf ai Bizantului sunt trimisi sa schimbe radical fata orasului. Atunci au aparut si primele biserici, cea mai cunoscuta dintre ele fiind Sf. Sofia, dupa numele uriasei catedrale din Constantinopol.


Hanul Krum al bulgarilor cucereste Messemvria in anul 812 iar slavii si bulgarii se stabilesc in ceea ce ei aveau sa numeasca Nessebar. Urmeaza o perioada in care Bizantul si bulgarii trec, rand pe rand, sub autoritatea lor, cel mai bogat port al Marii Negre din aceasta parte a Imperiului Bizantin. Apoi, fratii Asan, in special Ionita Kaloyan, si tarii bulgari din aceeasi dinastie, sunt cei care dau Nessebarului multimea de biserici si bazilici existente si astazi (Nessebar este considerat orasul cu cele mai multe biserici din lume raportat la numarul de locuitori).

Astfel, au fost inaltate bisericile Sf. Paraschiva (sec. XIII), Sfantul Todor (sec. XIV), Sfintii Arhangheli Mihail si Gravril (sec. XIV), Sf. Ioan (sec.XIV), Sf. Vasile (sec.XIV), Sf. Ilie sau Biserica Sfintei Fecioare din aceeasi perioada, si asta ca sa numim numai cateva dintre monumentele grandioase care au dus la includerea Nessebarului in patrimoniul UNESCO.

Cucerit, in anul 1366 de contele Amedei al VI-lea de Savoia, Nessebarul intra pentru secole sub dominatia Imperiul Otoman incepand cu anul 1453, odata cu caderea Constantinopolului. Impresionati de splendida asezare, sultanii nu au interzis niciodata localnicilor sa se roage in bisericile crestine sau sa isi ridice altele noi. Importanta sa se reduce, insa, si, odata cu venirea unui val de pescari greci, orasul devine unul a carui economie se reduce substantial de la comertul infloritor de odinioara la pescuit, cresterea vitei de viei si a inului. Perioada Renasterii este cea din care s-au pastrat cele mai multe cladiri din Nessebar, de aici si aspectul medieval al orasului si al labirintului sau de stradute.


Odata cu includerea centrului istoric al Nessebarului in patrimoniul UNESCO, autoritatile locale au reamenajat vechile cladiri cu etaje de lemn, tipice pescarilor greci si bulgari din secolele trecute si, mai mult, au construit unele noi respectand strict modelele anterioare secolului XX.

Imaginati-va doar o Sighisoara medievala situata la malul marii! Aceasta este imaginea pe care o lasa Nessebar romanilor care vin aici pentru prima data.
Sursa: descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu